ADRIAN TOLEA (PNL): „VOTUL DIN 16 NOIEMBRIE CERE O NOUA GUVERNARE“

by Andreea Radu

Prim-vicepreședintele PNL Arad, Adrian Țolea, a vorbit luni, în cadrul unei conferințe de presă, despre proiectul Programului de guvernare pe care liberalii l-au lansat sâmbătă în dezbatere. Acesta a declarat că este vorba despre un program liberal, realist, bazat pe o viziune coerentă, cu soluții viabile.
„Votul din 16 noiembrie 2014 cere o nouă politică și o nouă guvernare. Proiectul de țară <România lucrului bine făcut> propus de președintele Klaus Iohannis și PNL a întrunit voința populară cu o largă majoritate. PNL își asumă acțiunea politică de a reconstrui o nouă guvernare pentru reconstrucția țării, pas cu pas, pe baza unui alt fel de a face politică”, a declarat Adrian Țolea.
În ceea ce privește dezbaterile, prim-vicepreședintele PNL Arad a declarat: „După cum probabil știți deja, PNL a lansat sâmbătă în dezbatere programul de guvernare. Acesta va fi distribuit în aceste zile tuturor organizațiilor PNL, alături de care vor începe dezbateri publice în toată țara. În cazul Aradului, vă pot spune că am primit deja acest program, urmând ca dezbaterile să se realizeze atât în cadrul fiecărei comisii de specialitate, cât și cu actorii interesați din fiecare domeniu. Acest program este unul autentic liberal, care ne dorim să ducă la modernizarea României. Putem să spunem, totodată, că acest program este programul dreptei româneși. Spun asta pentru că soluțiile liberale nu pot veni de la o <stângă copy-paste> reprezentată de Victor Ponta. Dezbaterile publice la care m-am referit vor avea loc pe toată durata lunii martie, iar după această etapă, Programul de guvernare va fi adoptat în forurile competente ale PNL. Totodată, vă pot spune că vom discuta despre acest program inclusiv cu patronatele și cu sindicatele”, a declarat prim-vicepreședintele PNL Arad, Adrian Țolea.
Totodată, Țolea a dat și câteva exemple de obiective și direcții pe care se bazează Programul de guvernare al PNL.
„Obiectivele și direcțiile pe care se bazează Programul de guvernare al PNL sunt: stimularea capitalului autohton, ridicarea barierelor administrative şi simplificarea legilor pentru a face afacerile mai uşor de început şi condus; stimularea domeniilor cu mare potenţial: agricultura şi industria alimentară, energetica, tehnologia informaţiilor şi comunicaţiile, industriile creative; recuperarea rămânerilor în urmă în domeniul infrastructurii şi al fondurilor europene; relaxarea politicii fiscale păstrând echilibrele macroeconomice, avansând decisiv cu reformele structurale. Această relaxare fiscale va cuprinde doi pași: întâi accelerarea reformelor structurale şi îmbunătăţirea colectării, apoi progresie controlată a relaxării fiscale. Totodată, de dorim ca FMI, Banca Mondială şi UE să rămână parteneri de încredere şi pe termen lung. Și aderarea la zona Euro poate fi un obiectiv fezabil”, a mai decalarat prim-vicepreședintele PNL Arad, Adrian Țolea.

Facebook Comments