ADRIAN TOLEA L-A SUSPENDAT DIN FUNCTIE PE DIRECTORUL TEHNIC AL CJA

by Cosmin Mihuta

Președintele interimar al Consiliului Județean Arad, Adrian Țolea, a semnat, vineri, Dispoziția privind constatarea suspendării de drept a raportului de serviciu al lui Adrian Nedelciu din funcția de Director Executiv al Direcției Tehnice Investiții din cadrul Consiliului Județean, se arată într-un comunicat de presă al CJA.
Decizia vine în contextul în care Direcția Națională Anticorupție a emis, în dimineața zilei de vineri – 14.08.2015, un comunicat prin care anunță că Adrian Nedelciu este inculpat și trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.
Potrivit dispoziției semnate de către președintele interimar al Consiliului Județean Arad, suspendarea raportului de serviciu a lui Adrian Nedelciu intră în vigoare chiar din ziua în care Direcția Națională Anticorupție a anunțat trimiterea în judecată a acestuia.

Facebook Comments