Deputatul PSD Arad Adrian Todor, membru în Comisia de învățământ din Camera Deputaților a fost prezent astăzi la Colegiul Naţional Elena Ghiba Birta. Aici, parlamentarul arădean s-a întâlnit cu Eugenia Groşan, directorul unităţii de învăţământ, unitate care a primit pentru reabilitare peste 14 milioane de lei de la Guvernul României, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).
„Guvernul României a alocat, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, peste 35 de milioane de lei pentru reabilitarea unor unităţi de învăţământ din judeţul Arad. Este vorba despre Colegiile Economic şi Elena Ghiba Birta, Grădiniţa PP8, Şcoala Gimnazială Aron Cotruș, Școala Gimnazială Ilarion Felea și Şcoala Gimnazială Iosif Moldovan. Nu mai puţin de 14 milioane de lei au fost alocaţi Colegiului Naţional Elena Ghiba Birta. Astăzi am fost prezent la acest colegiu, unde am avut o întâlnire cu doamna director Eugenia Groşan. Am dorit să o asigur de întregul sprijin al parlamentarilor social-democraţi arădeni în ceea ce înseamnă acest proiect extrem de important pentru şcoala arădeană. Am rugat-o pe doamna director Eugenia Groşan să ne solicite sprijinul ori de câte ori consideră necesar, întrucât condiţiile de care beneficiază elevii arădeni sunt importante pentru noi. Faptul că mai multe unităţi de învăţământ din Arad beneficiază diferite sume de bani de la Guvern reprezintă o dovadă a interesului executivului pentru şcoala românească. Spre deosebire de Gheorghe Falcă şi Iustin Cionca, reprezentanţii unui partid care a închis şcoli, PSD ajută unităţile de învăţământ, aşa cum a promis în programul de guvernare”, declară deputatul PSD Arad Adrian Todor, membru în Comisia de învățământ din Camera Deputaților.