Primarul interimar Călin Bibarț anunța, zilele trecute, că impozitele și taxele locale nu vor crește, în schimb Primăria Arad va oferi o bonificație mai mare pentru cei care-și plătesc dările către bugetul local până la 31 martie. În realitate, lucrurile stau cu totul altfel, iar pentru 2020, Primăria Arad are în vedere majorarea taxelor și impozitelor locale, așa cum se arată într-un proiect de hotărâre aflat la transparență.
„Îmi pare rău să o spun, dar interimarul Călin Bibarț i-a mințit pe arădeni, așa cum probabil a învățat de la mentorul său Gheorghe Falcă. A devenit deja o tehnică a administrației liberale de a anunța un lucru și după câteva zile să facă exact pe dos. Interimarul Bibarț anunța, la mijlocul săptămânii, că nu vor crește taxele și impozitele locale, în schimb va crește de la 5 la 10 la sută bonificația pentru cei care plătesc dările până la 31 martie. După numai două zile, Primăria Arad afișează la transparență un proiect de hotărâre, privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2020, inițiat chiar de Călin Bibarț, cel care promitea să nu crească nicio taxă. Ei bine, prin acel proiect, se majorează taxele și impozitele, de la impozitele pe terenuri, clădiri, autoturisme, la taxele pentru certificate de urbanism sau la cele pentru branșamente și racorduri la diferite rețele.
Călin Bibarț a făcut o scamatorie demnă de Circul Globus, anunțând arădenii că vor primi o bonificație din partea administrației liberale, dar în realitate, același Bibarț ia cu două mâini din buzunarele arădenilor, majorând taxele și impozitele locale, majorare care va depăși bonificația acordată cu mărinimie de noul Falcă al Aradului. Consilierii PSD se vor opune acestei noi tentative PNL de a pune biruri mai mari pe spatele arădenilor, mai ales că bugetul local nu are nevoie de fonduri suplimentare, având în vedere excedentul de zeci de milioane de euro aflat la dispoziția administrației arădene“, declară deputatul PSD Adrian Todor.