Deputatul PSD Arad Adrian Todor afirmă că formaţiunea pe care o reprezintă sprijină investiţiile, considerându-le importante pentru oraşul şi judeţul Arad. Consilierii municipali ai social-democraţilor au votat în favoarea realizării unei legături între strada Cometei şi şoseaua de centură a municipiului. Acest lucru vine în sprijinul unei investiţii de 18,9 milioane de euro, investiţie ce ar uma să fie făcută de compania OMV.
„Partidul Social Democrat Arad a susţinut şi va susţine investiţiile care vin spre municipiul şi judeţul nostru. Suntem conştienţi că asemenea proiecte aduc un real câştig societăţii arădene şi tocmai de aceea le sprijinim cu tot ce putem din punct de vedere legal. Consilerii municipali ai PSD au votat în favoarea realizării unei legături între strada Cometei şi şoseaua de centură a Aradului. Acest lucru va facilita realizarea unei importante investiţii din partea companiei OMV. La precedenta şedinţă de Consiliu Local Municipal, reprezentanţii PSD şi ALDE au solicitat amânarea votării acestui proiect de hotărâre întrucât documentele au ajuns foarte târziu la consilierii noştri. Acest lucru s-a petrecut din cauza adminsitraţiei Falcă, cea care nu e în stare să respecte legea. Consilerii PSD nu puteau vota ceva despre care nu aveau cunoştinţă. Nu ne-am opus niciunei investiţii pentru Arad, cu toate că primarul Gheorghe Falcă a aruncat asemenea minciuni în spaţiul public. De altfel, acesta îşi minte şi colegii de partid, aşa că nu mai miră pe nimeni faptul că încearcă să îi manipuleze pe arădenii neînregimentaţi politic. Repet, noi suntem în favoarea realizării investiţiilor în Arad, însă acestea trebuie aprobate cu respectarea legilor aflate în vigoare”, a spus deputatul PSD Arad Adrian Todor.