Primarul Gheorghe Falcă se pregătește să dea o nouă lovitură arădenilor. După scumpirea gigacaloriei, a transportului public, a prețului la apă și canalizare, acum Gheorghe Falcă vrea să majoreze tarifele la parcare, dar și să extindă sistemul de parcare cu plată pe tot mai multe străzi din cartierele Aradului. PSD se opune categoric acestei noi măsuri prin care se atentează la bunăstarea arădenilor și va demara o serie de întâlniri cetățenești pe această temă, pentru ca arădenii să afle ce li se pregătește.
„Primarul Falcă nu știe cum să mai jecmănească arădenii, în dorința de a aduna cât mai multe fonduri care să fie la dispoziția clientelei de partid. Fiindcă Recons nu e vaca de muls pe care și-au dorit-o cei de la PNL Arad, ștrandul, patinoarul și actualele parcări neaducând bani destui încât să fie sifonați spre buzunarele portocalii, Falcă e în căutare de noi surse de venit pentru această societate.
Astfel că s-a gândit să extindă sistemul de parcare cu plată pe o serie de străzi din cartiere, chiar dacă în acele zone nu se impune un astfel de sistem. Mii de cetățeni din Micălaca, Aurel Vlaicu sau Grădiște vor fi afectați de noua găselniță a primarului Falcă, cel care dorește să extindă sistemul de parcare cu plată, dar și să majoreze tarifele, totul pentru a umfla conturile societății Recons, care mai apoi să poată, la rândul ei, să umple buzunarele clientelei de partid, liberali care sunt angajați ai societății sau firme de casă ale PNL.
PSD Arad se opune categoric acestei măsuri nesimțite promovate de Gheorghe Falcă în cel mai pur stil pedelist și va demara o campanie pentru a opri acest proiect. Zilele următoare, vom stabili o serie de întâlniri cetățenești în cartiere, pentru a aduce la cunoștința arădenilor proiectul Primăriei Arad, prin care se dorește extinderea sistemului de parcare și majorarea tarifelor. Într-un municipiu cum este Aradul, cu zeci de milioane de euro excedent bugetar în fiecare an, mi se pare o nesimțire să majorezi în permanență tarifele, indiferent că vorbim de energia termică, transport, apă, canalizare sau, mai nou, de parcări. Această practică trebuie să înceteze și sunt convins că vom aduna semnăturile necesare astfel încât să-i arătăm domnului primar că arădenii nu mai înghit acest mod de a administra orașul, în care ei să plătească, iar clientela de partid să trăiască pe picior mare“, declară deputatul PSD Arad Adrian Todor.