Adrian Todor: „Primarul Falcă se laudă cu investițiile finanțate de guvern“

by Dana B.

Primarul Gheorghe Falcă este lipsit de orice fel de scrupule și încearcă prin toate mijloacele să-și repare imaginea, șifonată în cei 13 de ani de când se află în fruntea Aradului, din cauza incompetenței administrației pe care o conduce. Atât de jos a ajuns primarul Falcă, încât se laudă cu investițiile Guvernului României la Arad, guvern pe care-l înjură de dimineața până seara.

„Nu ne mai miră nimic la primarul Gheorghe Falcă, fiindcă-i cunoaștem cu toții caracterul. Vineri, Falcă a susținut o conferință de presă, în care a anunțat semnarea contractului de investiții pentru reabilitarea Colegiului Național „Elena Ghiba Birta“. Falcă a prezentat în așa fel acest contract, de parcă ar fi fost semnat între două direcții din Primăria Arad.

În realitate, investiția este realizată cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, fiind alocate de la bugetul de stat 14.301.134 lei. Chiar dacă lui Falcă nu-i place, fiindcă a investit masiv în propaganda care-i induce în eroare pe arădeni, cum că nu vin bani la Arad din partea Guvernului, trebuie să amintim că pe lângă Colegiul Elena Ghiba Birta, vor fi reabilitate cu bani de la Ministerul Dezvoltării și Colegiul Economic (17.534.232 lei), Grădinița PP8 (625.955 lei), Şcoala Gimnazială Aron Cotruș (1.215.758 lei), Școala Gimnazială Ilarion Felea (1.446.906 lei) și Şcoala Gimnazială Iosif Moldovan (592.043 lei).

Am mai spus-o și cu alte ocazii, dar trebuie să o repet, pentru ca arădenii să cunoască „performanțele“ administrației conduse de Gheorghe Falcă. În timp ce Primăria Arad a reabilitat în 13 ani un singur colegiu, este vorba de „Moise Nicoară“, Guvernul României, atât de hulit de primar, alocă într-un singur an bani pentru reabilitarea a două colegii din municipiu. Cu astfel de performanțe, nici nu e de mirare că Falcă este nevoit să fure munca altora, asumându-și aceste proiecte, deși ele sunt finanțate de Guvernul României, în urma demersurilor făcute de parlamentarii PSD Arad“, afirmă deputatul PSD Adrian Todor, membru în Comisia de Învățământ din Camera Deputaților.

 

Facebook Comments