Adrian Todor: „Liberalii se dau din nou de gol și ne arată că proiectul de gestionare a deșeurilor nu este funcțional“  

by Andreea Radu

Consiliul Județean Arad transmitea, la sfârșitul anului trecut, date false Ministerului Fondurilor Europene, pe care-l informa despre faptul că proiectul de gestionare a deșeurilor din județul Arad este funcțional. Lucrurile nu stau deloc așa, iar dovada este chiar un proiect de hotărâre al Primăriei Arad, care abia acum vrea să scoată la licitație Stația de sortare Arad.

 ׅMinciuna are picioare scurte, iar proverbul se dovedește valabil și în cazul proiectului de gestionare a deșeurilor, despre care liberalii din fruntea CJA mințeau în decembrie 2018 că este funcțional. Așa cum aceeași liberali mințeau într-o adresă pe care am primit-o din partea lor și unde se specifica faptul că Stația de sortare Arad nu are legătură cu acest proiect.

Iată că lucrurile nu stau deloc așa, iar Primăria Arad a pus la transparență proiectul prin care dorește să scoată la licitație concesionarea activității de sortare a deșeurilor reciclabile și exploatarea Stației de sortare Arad. Asta după ce mai bine de o lună, cei din fruntea Primăriei Arad au încercat să forțeze mâna consilierilor, astfel încât stația să fie atribuită direct celor de la Recons, iar astfel firma de casă RETIM să fie scutită de obligațiile din contract, de a transporta deșeurile reciclabile la Ineu. Până la urmă, Primăria Arad este nevoită să respecte legea și să dea drumul licitației pentru Stația de sortare Arad, „activitate care face parte din Proiectul Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide ARAD“, după cum se specific în proiectul aflat la transparență, ceea ce ne dovedește minciuna care ne-a fost transmisă de cei de la CJA. Faptul că această stație nu este funcțională demontează încă o minciună transmisă de CJA, de data aceasta către Ministerul Fondurilor Europene, privind finalizarea proiectului de gestionare a deșeurilor.



Sperăm ca în urma controlului pe care Ministerul Fondurilor Europene îl realizează în aceste zile la ADI Deșeuri Arad să iasă la iveală neregulile grave din cadrul acestui proiect, nereguli despre care presa a scris în ultimii ani, iar cei vinovați de proasta gestionare a proiectului sau chiar de sifonarea fondurilor europene să răspundă pentru faptele lor“, declară deputatul Adrian Todor, președintele Organizației municipale PSD Arad.

 

Facebook Comments