Conducerea Consiliului Județean Arad se dovedește în continuare incapabilă să gestioneze problema Aeroportului Arad. În ciuda faptului că două companii și-au anunțat plecarea de pe Aeroportul Timișoara, liberalii din fruntea CJA nu au reușit să atragă companiile respective spre Arad, pentru a opera curse de linie pe aeroportul arădean.
„ׅSituația în care a ajuns Aeroportul Arad se datorează fie incompetenței liberalilor conduși de Marinel Cionca, fie avem de a face cu rea-voința șefilor de la CJA. Marinel Cionca și specialiștii săi aveau ocazia în ultima lună să ne demonstreze că își doresc cu adevărat și că pot să scoată Aeroportul Arad din situația critică în care se află. Cuplul Falcă – Cionca trebuia să demonstreze că are puterea de a atrage la Arad companii aeriene, care să opereze curse de linie, astfel încât aeroportul să reintre în circuit, nu să rămână doar un punct din care arădenii pleacă în vacanță, în lunile de vară.
La începutul lunii februarie, compania Blue Air a anunțat că părăsește Aeroportul Timișoara, anulând astfel cursele spre Cluj și Iași. Aradul avea o oportunitate unică, de a lega vestul țării cu inima Ardealului și cu Moldova, aducând Blue Air să opereze pe aeroportul nostru, numai că Marinel Cionca și Gheorghe Falcă s-au dovedit incapabili să realizeze un astfel de parteneriat.
Acum, se ivește o nouă ocazie pentru conducerea CJA: compania Ryanair a anunțat că își închide baza de la Timișoara, începând cu 25 martie, și va opera doar zboruri spre Milano și București. Liberalii de la CJA ar fi trebuit să discute deja cu cei de la Ryanair despre mutarea bazei la Arad, însă din păcate nu am auzit încă despre vreo astfel de negociere, semn că neputința e la ea acasă, la Consiliul Județean Arad.
Aradul putea prelua zborurile spre Berlin, Bruxelles, Dusseldorf, Frankfurt sau Londra, pe care Ryanair nu le va mai opera de pe Timișoara. Dar ca să se întâmple aceste lucruri e nevoie de dorință și putință, ceea ce nu ne așteptăm să găsim la șefii CJA, obișnuiți să doarmă în birouri, pe salarii indecent de mari, sau să se plimbe prin insule exotice, în căutare de operatori pentru Aeroportul Arad, când acești operatori sunt la doi pași, la Timișoara. Probabil, liberalii de la CJA vor da din nou vina pe PSD pentru incompetența lor, pentru moartea clinică în care se află aeroportul“, declară deputatul PSD Arad Adrian Todor.