Adrian Todor: „În guvernarea PSD-ALDE a crescut încrederea în economia României“

by Andreea Radu

Analiştii financiari îi contrazic pe pseudoeconomiştii opoziţiei, care prevesteau din nou apocalipsa. Indicatorul CFA România al Asociației Analiștilor Financiari Certificați, privind încrederea macroeconomică, a crescut în luna februarie cu peste 10 puncte. Este dovada clară a sustenabilităţii măsurilor adoptate de executiv şi a programului de guvernare.

 „Analiştii economici evidențiează încrederea în mediul de afaceri şi în piaţa muncii din România şi prevăd o evoluţie pozitivă a venitului personal la nivel de economie şi o majorare a averii personale a românilor. Contrar previziunilor sumbre lansate de așa-ziși analiști ai PNL sau USR, economiştii au încredere atât în stabilitatea monedei naţionale cât şi în menţinirea inflaţiei la un nivel apropiat celui de la finalul anului 2018.

Sunt date ale unor experți, buni cunoscători ai fenomenelor economice, care conturează un tablou al realității ce nu are nicio legătură cu calificativele electorale puse de Iohannis actualului guvern și nici cu propaganda care tot anunță crize catastrofice și probleme financiare în privinţa salariilor şi pensiilor.

Eficiența programului de guvenare al PSD se manifestă și-n mediul privat. În ultimii doi ani, afacerile au crescut consistent, cu beneficii nete atât pentru patronat cât și pentru angajați.

Vești bune vin și în ceea ce privește datoria externă a României. Dezinformarea și manipularea sunt demontate de datele economice oficiale confirmate de instituţii europene. Datele publicate de Ministerul Finanțelor Publice și confirmate de Eurostat indică faptul că în 2018 ponderea datoriei guvernamentale a scăzut la 35,1% din PIB față de 37,3% din PIB în 2016. Evoluţia economică confirmată de Eurostat arată sustenabilitatea modelului economic propus de guvernarea PSD şi devoalează minciunile opoziţiei şi ale propagandei privind îndatorarea excesivă a României, creşterea economică pe datorie şi pe consum“, declară deputatul PSD Adrian Todor.

 

Facebook Comments