Adrian Todor: Forţa societăţii româneşti rezidă în valorile ei fundamentale

by Dana B.

Deputatul PSD Adrian Todor crede în valorile familiei tradiţionale, în elementele de spiritualitate românească şi morală creştină ce ne definesc ca popor. Tocmai de aceea, deputatul arădean şi-a dat ieri votul cu mâna pe inimă pentru revizuirea Constituţiei, prin modificarea articolului 48 din legea fundamentală, care definește familia.

„Dumnezeu m-a binecuvântat şi de 20 ani trăiesc o frumoasă poveste de iubire alături de soţia mea. Sunt un om credincios şi am fost educat în spiritul valorilor fundamentale româneşti, sunt statornic unor percepte morale şi evident mă plec în faţa voinţei cetăţenilor ţării. Respect şi susţin iniţiativa a peste trei milioane de români cu drept de vot care s-au pronunţat pentru înlocuirea în art. 48 din Constituţia României a termenului ”soţi” cu sintagma ”bărbat şi femeie”.

Cred cu tărie că într-un stat de drept, ca formă de organizare democratică, existenţa normelor sociale este un obiectiv vital, ca bază pentru adoptarea unor reglementări legale.

Sunt absolut convins că o serie de considerente de natură istorică, culturală şi morală specifice societăţii româneşti, impun necesitatea confirmării acestei instituţii ca o uniune liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie, întemeiată pe egalitatea de drepturi şi obligaţii şi având ca scop esenţial întemeierea unei familii. Fără niciun echivoc, cea mai bună modalitate prin care Statul poate tutela drepturile universale ale persoanei umane, demnitatea și integritatea sa, este de a apăra drepturile familiei.”, afirmă deputatul PSD Adrian Todor

 

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate