Deputatul PSD Adrian Todor se arată indignat de posibilitatea ca membrilor Consiliului de Administraţie al CET Hidrocarburi să le fie triplate indemnizaţiile de şedinţă, în condiţiile în care societatea merge în pierdere. Sindicaliştii din cadrul CET Arad au tras un semnal de alarmă şi solicită sprijinul parlamentarilor arădeni pentru ca aceste sume exorbitante să nu ia drumul buzunarelor unor membri ai PNL Arad, puşi în acest CA.
“Am văzut apelul sindicatului Termoelectrica şi sunt de-a dreptul revoltat de situaţie. Societatea, subordonată administraţiei Falcă, merge pe pierdere, dar cu toate acestea se doreşte creşterea indemnizaţiei de şedinţă de la 1.200 de lei la 4.000 de lei. Persoanele care fac parte din Consiliul de Adminsitraţie sunt membri ai Partidului Naţional Liberal, iar prin această creştere nu se face altceva decât se sifonează banul public. Nu este normal ca o societate falimentară să arunce efectiv cu banii arădenilor. O asemenea situaţie trebuie stopată, întrucât nu este normal ca membrul unui CA să câştige sume exorbitante”, spune deputatul Adrian Todor.
De fapt, această creştere ar urma să fie aplicată după ce statutul societăţii se va schimba. Activitatea principală a CET este producerea de energie electrică şi se doreşte completarea activităţii cu “producerea de energie termică în cogenerare de înaltă eficienţă”. În acest fel se poate obţine această triplare a indemnizaţiei membrilor CA. Această situaţie este cu atât mai ciudată cu cât Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice – A.N.R.S.C. nu a mai acordat licenţa de furnizare şi distribuţie termică operatorului CET Hidrocarburi din anul 2014.
“Partidul Social Democrat a solicitat dublarea subvenţiei pentru gigacalorie, dar liberalii şi administraţia Falcă s-au opus. Au motivat că nu există această posibilitatrea, din motive financiare, iar acum vor să crească indemnizaţiile membrilor CA la suma de 4.000 de lei. Asistăm practic la un jaf din banul public săvârşit în interes de partid. Este o bătaie de joc la adresa arădenilor”, mai completează deputatul PSD Adrian Todor.