Adrian Mladin (PSD Chișineu Criș): Primarul liberal Flavius Chereji nu are niciun respect față de normele democratice de funcționare ale Consiliului Loca
Președintele PSD Chișineu Criș, Adrian Mladin, acuză lipsa de transparență a administrației locale liberale care se joacă cu regulamentul și procedurile de funcționare democratice ale Consiliului Local.
“Nu mică a fost surpriza când echipa PSD Criș a constatat că primarul PNL Chereji nu are niciun dram de respect față de consilierii opoziției și implicit față de cetățenii orașului. După ce a convocat o ședință, tot el a hotărât să o anuleze pentru a reveni în final asupra deciziei și a o programa în regim de urgență pentru ziua de marți. Asta în condițiile în care subiectul aflat în dezbatere este chiar rectificarea bugetară.
E total lipsit de orice deontologie să anunți opoziția cu câteva ore înainte, încercând să eviți elaborarea și promovarea unor amendamente, atât de utile dezvoltării orașului. Opacitate totală ! La fel ca și procedura păguboasă încetățenită ca secretarul Primăriei să nu prezinte consilierilor locali procesele verbale ale ședințelor anterioare. Astfel fac liberalii politică și administrație la Chișineu Criș, în antiteză cu orice regulă democratică și rigoare procedurală”, afirmă Adrian Mladin președintele PSD Chișineu Criș.
Biroul de Presă al PSD Arad