De la început doresc să transmit cititorilor că orice speculaţie despre o eventuală taxă de propagandă sau încercare de împăcare a mea cu Adrian Lucaci ( se cunoaşte deja cazul) va fi nefondată. în cazul meu admiraţia pentru munca depusă de către Adi în Comisia din care face parte rămîne aceeaşi. Eu am fost cel care a renunţat la revenirea în funcţia de observator şi îmi voi menţine hotărârea atâta timp cât vor conduce persoanele actuale.
Adrian Lucaci s-a născut pe data de 28 iunie 1966 la Arad şi ocupă în prezent funcţia de Preşedinte al Comisiei de Competiţii a AJF Arad.
A jucat fotbal în ligile I şi a II-a la Steaua, Sportul Studenţesc, UTA şi U Cluj, respectiv Rapid Arad.
I.H. : Ce te-a determinat Adi să candidezi?
A.L. : Am constatat că în activitatea instituţiei în care am lucrat 4 ani, conducerea s-a ghidat după principiul nu contează ce am realizat , contează pe cine am în spate. Eu voi căuta să mă ghidez , dacă voi fi ales după, principiul „ să fii competent, corect şi echidistant”.
În aceşti patru ani care au trecut au existat numeroase decizii contradictorii în care au fost prezente inconsecvenţa, incoerenţa şi inconstanţa care au determinat ca nemulţumirile să se adune.Dacă cineva ajunge la conducerea unei instituţii ar trebui să acţioneze în aşa fel încât sistemul de funcţionare al acelei instituţii să se îmbunătăţească , să progreseze, să fie mai bun ca cel precedent. Din păcate, la noi, am constatat că s-a urmărit mai mult îmbunătăţirea propriei imagini şi a interesului personal.
Angrenarea energiilor şi a personalului AJF în activităţi nu foarte agreate de către majoritatea afiliaţilor precum proiectul Femina au dus la un eşec lamentabil. S-a neglijat activitatea curentă a AJF-ului . Afiliaţii nu au avut nimic de câştigat în urma delelgaţiilor preşedintelui în diferite ţări, în domeniul acestui proiect.Ca şi conducător, ca şi manager sportiv trebuie să te implici zi de zi, oră de oră în activitatea AJF.
Necunoaşterea regulamentelor, a statutului AJF, lipsa de decizie, implicarea cu luări de decizii greşite toate la un loc îi determină la un moment dat pe oamenii cu care ai plecat într-o echipă managerială, să-şi piardă încrederea în tine. Ajuns în postură de conducător eşti obligat să urmăreşti trei direcţii principale:
-realizarea obiectivelor propuse
-să fii profitabil în plan financiar
-cel mai important, gradul de satisfacţie a celor cu care lucrezi să fie ridicat.
Din punctul meu de vedere nici una dintre aceste trei ţinte nu au fost atinse.
Ajf-ul actual nu dă impresia că este condus de cineva , iar când această impresie a existat , direcţia s-a dovedit a fi greşită. De multe ori am dorit să renunţ , să părăsăsesc activitatea din AJF , neavând susţinerea necesară în ceea ce am dorit să fac şi să finalizez.
I.H. : Cum ai găsit AJF-ul când ai accpetat să intri în acest sistem?
A.L. : În momentul sosirii mele la AJF Arad , am preluat funcţia de Preşedinte al Comisiei de Competiţii de la actualul preşedinte Dorel Cura care a fost predecesorul meu.Am constatat cu stupoare grave nereguli în compartimentul legitimări. Un jucător a jucat astăzi la o echipă, mâine la altă echipă. Am găsit jucători cu cu dublă şi triplă legitimare, la 3000 de jucători au existat 4000 de legitimaţii.Sistemul , total nefuncţional a trebuit să fie reconceput şi implementat un alt sistem de evidenţă. Am început să-l imbunătăşesc treptat începând cu anul 2011, actualmente fiind funcţional, iar în viitoarele 3-4 luni va fi finalizat complet.
I.H.: Deja intrăm în altă zonă a răspunsurilor,pentru că urma întrebarea obligatorie: enumeră câteva obiective din paltforma-program a ta
A.L.: -Crearea unui cadru general care, prin respectarea statutului şi regulamentelor frf si ajf, prin eficientizarea si dinamizarea managementului asociatiei să ducă la indeplinirea obiectivelor strategice propuse in functie de resursele financiare disponibile. Doresc ca modalitata de lucru să se evidenţieze prin corectitudine, disciplină, competenţă în luarea deciziilor ,egalitate de şanse, echidistanţă, în toată activitatea desfăşurată la AJF.
-Finalizarea implementării programului informatic de evidenţă şi gestiune electronică în toate activităţile curente de la AJF la nivel de comisii de specialitate precum şi în rândul afiliaţilor . Aceştia vor beneficia de foarte multe informaţii privind evidenţa avertismentelor, eliminărilor, penalizărilor, privind competiţiile etc… şi vor avea posibilitatea de a face transferuri, legitimări sau chiar plăţi către AJF cu ajutorul computerului.
În maximum un an, scopul meu este ca , la nivel de liga a IV-a, raportul arbitrilor şi să se poată face online chiar la stadion , în acest caz stadioanele fiind dotate cu internet şi calculatoare ( asupra acestui proiect de finanţare vom reveni). AJF Arad are în acest moment un program informatic ce ar putea fi implementat la nivel naţional printr-o transparenţă totală privind competiţia sportivă şi evidenţa jucătorilor.
– Regândirea campionatului judeţean de juniori A după alte criterii:
-creşterea numărului de echipe de juniori
– posibilitatea echipelor din ligile a 5-a şi a 6-a să-şi formeze echipe de juniori şi să participle alături de cele din liga a 4-a ,la juniori A
-creşterea numărului de echipe de seniori participante în liga a 5-a la aprox. 42-48 de echipe şi gruparea lor pe trei serii geografice.
– creşterea numărului de echipe la liga a 6-a chiar dacă acestea nu dispun toate de terenuri omologate. Ele vor putea evolua în turnee desfăşurate pe unul, două , trei sau patru terenuri existente.
I.H. : Care este părerea ta despre relaţia AJF- Comisia Judeţeană a Arbitrilor şi ce vei face dacă vei fi ales?
A.L.: Din punctual meu de vedere, aşa cum nici relaţia dintre preşedintele AJF şi majoritatea conducătorilor de cluburi nu a funcţionat corespunzător, aşa nici relaţia acestuia cu CJA nu a fost în regulă. Deşi CJA Arad este o comisie independentă, ea este subordonată AJF-ului şi implicit preşedintelui AJF.
– În anul 2010 s-a plecat pe ideea că la CJA ar trebui să schimbe mentalitatea arbitrilor. Prin venirea lui Claudiu Tripa cu idei noi s-a căutat să se restructureze din temelii activitatea CJA prin infuzie de arbitri tineri, oameni curati cu o mentalitate nouă şi sănătoasă.Lipsa de colaborare dintre AJF si CJA a dus încet ,încet la crearea unei rupturi care s-a amplificat după o perioadă lungă, în care arbitiri nu şi-au primit baremurile deşi , aşa cum ştiam noi, majoritatea cluburilor au virat banii.
Au existat cluburi care au fost păsuite cu plăţile( amenzi, taxe , baremuri de arbitraj) în detrimentul altora care au plătit la timp .
Această indisciplină financiară a dus la un moment dat ca AJF-ul să intre într-un colaps financiar pe o perioadă destul de îndelungată, chiar dacă în sezonul 2012-2013 s-au înregistrat încasări record. Eu voi veni cu propunerea ca baremurile de arbitraj şi cele ale observatorilor de arbitri să fie virate într-un cont al CJA, administrat de viitorul preşedinte al Comisiei Judeţene a Arbitrilor.
Ar mai fi multe de spus, promit că voi reveni cu alte declaraţii dacă mă vei mai invita.
I.H. . Mulţumim Adi şi baftă!
A.L. :Mulţumesc şi eu.
Ioan Hamza
Facebook Comments