Era în fond ridicol ca în plină campanie de disponibilizări, la Compania de Apă Arad, să nu demisioneze chiar Geanina Pistru, cea despre care ştim cu toţii că s-a ocupat în principal de munca propagandistică PNL de partid şi nu a prea zărit-o nimeni prin instituţie, spune consilierul PSD Arad Adrian Butunoi.
„Nu mai este un secret deja pentru nimeni ce aspirator şi punct colector a devenit Compania de Apă pentru clientela liberală de partid. Un refugiu nemeritat pe banii statului pentru elementele servile ale lui Cionca, Falcă, Bîlcea şi Bibarţ. Pentru că incompetenţa şi obedienţa au un preţ, plătit foarte scump din fonduri publice.
În acest timp profesionişti, lucrători oneşti ai instituţiei sunt disponibilizaţi în condiţii cel puţin bizare iar directorul operaţional Vasile Borha se plimbă în timpul serviciului, cu însemnele PNL prin judeţ, făcând presiuni asupra unor primari PSD să treacă la PNL.
Sigur că se impune de urgenţă şi demisia acestuia şi o cer din nou în mod public !
Am spus-o şi o repet până se va înţelege, la Arad e nevoie de oameni competenți care să transforme societățile subordonate CLM și CJA în unele profitabile, nu în vaci de muls pentru clientela de partid sau pentru neamuri.”, afirmă consilierul PSD Arad Adrian Butunoi.