Consilierul PSD Arad Adrian Butunoi insistă asupra necesităţii ca directorul operațional al Companiei de Apă, Vasile Borha, să demisioneze, în contextul în care pe lângă abuzurile uzuale, cunoscute, acesta a fost deconspirat de presă drept turnător la Securitate, sub numele conspirativ „Tache Păun”.
„Acest individ nu mai are niciun drept moral să deţină vreo funcţie de conducere nici la Compania de Apă şi nici în altă parte. Exemplu tipic al unei cariere bazate pe minciună, turnătorie şi parazitism, Borha reprezintă un caz clasic de soldat în armata clientelei politice a PNL Arad. Plătit cu bani grei din fonduri publice, Borha este ocupat în aceste zile cu campania politică pro-Iohannis, în timpul orelor de muncă, în timp ce presa democratică vuieşte despre trecutul său şi relaţia sa cu fosta Securitate. Concomitent 200 de oameni oneşti, angajaţi ai Companiei de Apă, sunt puşi pe liber pentru ca clientela liberală să doarmă liniştită şi să se poată mobiliza la apelurile de partid. Oare câţi „Tache Păun” or mai fi pe acolo ?
Şi măcar dacă lucrurile ar merge bine, însă cetăţenii acestui judeţ primesc apă ruginie la robinet, la unele dintre cele mai piperate tarife din ţară.
Soluţia este doar una, control la sânge din partea autorităţilor abilitate şi bineînţeles demisia de urgenţă a lui Vasile Borha !”, spune consilierul PSD Arad Adrian Butunoi