Deputatul Adrian Alda îi răspunde liberalului Bîlcea, pe care îl sfătuiește să-și vadă de corupția din propriul partid. Alda le reamintește celor de la PNL despre corupții liberali, de la nivel central sau local, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
„PNL Arad chiar și-a pierdut busola, pe cea morală, iar deputatul Bîlcea e ultimul element în măsură să servească drept ac magnetic. Rezerva, rezervelor la rezerva de primar și deputat face și vorbește ceea ce a învățat de la Gheorghe Falcă, cel care l-a școlit în dezinformare și manipulare. Omul nu are nici măsură și cu atât mai puțin instinct politic, când construiește atacuri la PSD și deputatul Fifor, în timp ce colegii săi de partid acoperă prin tăcere dezastrul de la Spitalul Județean. Ceea ce se întâmplă acolo în parohia doamnei Florina Ionescu, sub patronajul lui Cionca, Wiener, Bibarț, Stoian și evident Falcă, ne privește și ne doare pe toți. Nu e o chestiune politică ci o tragedie pe care doar Mihai Fifor a avut curajul să o expună !
Politic însă, stimate Sergiu Bîlcea, chiar mi-ar fi rușine în locul dumitale. Poate ai uitat de Costel Alexe, actuala „vedetă” a PNL, președintele CJ Iași urmărit penal de DNA pentru infracțiuni de corupție, sau de de primarul de la Zăbrani, Marian Toader, care tocmai ispășește o condamnare de patru ani ca parte a unui grup infracțional, iar cireașa de pe tort însuși Gheorghe Falcă judecat vreme de 7 ani pentru fapte de corupție. Reamintesc că la vremea respectivă, procurorii DNA au cerut instanței supreme pedeapsa cu închisoarea în dosarul Elecon. Bun profesor, Sergiule ! Ai avut ce învăța de la el !“, scrie deputatul Adrian Alda, pe pagina sa de Facebook.
Facebook Comments