Regăsire. Reciprocitate în iubire. Bucurie. Poate părea exagerat a vorbi despre bucurie în adormire (moarte), însă cum altfel am putea privi această mare sărbătoare în care Maica își întâlnește Fiul?
Ca în fiecare an, la data de 15 august prăznuim Adormirea Maicii Domnului și, poate, cele mai frumoase și pătrunzătoare cuvinte legate de esența acestei sărbători (adormirea sau moartea Maicii Domnului) aparțin Arhimandritului Serafim Man care spune că “Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nu a murit din cauza vreunei boli sau de bătrânețe, ci a murit din marea dragoste si dorul sfânt de a fi impreună cu Fiul ei”, iar Fiul din dragoste pentru Maica Sa îi ascultă rugăciunea și o ridică la cer cu trupul, cum avea să descopere Apostolul Toma care, din rânduială dumnezeiască, a ajuns doar la trei zile după înmormântare și vrând să o vadă pentru ultima oară deschide mormântul pe care, însă, îl găsește gol.
„Cum vom putea să suferim greul acesta?” se întrebau plângând înțelepții Dionisie Areopagitul, Timotei și Ierotei după ce au aflat că aveau să se despartă de Maica lor dragă. Văzându-i întristați și împovărați de această despărțire ce fusese anunțată cu trei zile înainte de Arhanghelul Gavriil, Maica Domnului îi îmbărbătează spunându-le: ”Prietenii și ucenicii Fiului și Dumnezeului meu, nu faceți bucuria mea plângere!”
Așadar, ziua Adormirii Maicii Domnului avea să fie ziua bucuriei, ziua regăsirii și împlinirii dorului sfânt față de Fiul său, ziua în care sufletul său avea să își găsească odihna veșnică în brațele Fiului, așa cum frumos vedem ilustrat în icoana acestei zile care este imaginea vie a reciprocității în iubire.
Prin participarea la Sfânta Liturghie ne facem părtași ai acestei Mari Întâlniri între Mamă și Fiu și putem, alături de Apostoli, înțelepți, ucenici, să ne aducem în dar picături din cele mai sfinte trăiri interioare prilejuite de această mare sărbătoare a creștinătății, nădăjduind ca în tinda vieții să fim numiți ”prieteni ai Fiului Său”.
”Prieteni ai Fiului său” care sunt conștienți că învățăturile Sale nu trebuie lăsate nicidecum la ușile bisericilor odată cu terminarea Sfintelor Liturghii, ci duse și sădite în fiecare loc în care viața ne-ar purta, nu prin mustrări, nu prin cuvinte multe și goale de sens ci prin puterea propriului exemplu. Exemplu tăcut de dragoste sădită în veșnicie prin purtarea de grijă, în orice timp și în orice loc, față de oameni, animale și natură.
Bucuria acestei reîntâlniri dintre Mamă și Fiu să ne fie tuturor prilej de reîntoarcere către sine, iar odată împăcați cu noi înșine să putem a ne regăsi și împreună sub cupola binelui, demnității, verticalității, conștienți fiind că „Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața”, cum atât de frumos și părintește ne-a lăsat ca testament blândul nostru Rege Mihai.
Dumnezeu să ne ajute!
