Poliţiştii arădeni au depistat doi adolescenţi bănuiţi că ar fi sustras telefoane mobile, dintr-un magazin de specialitate.
Din cercetările efectuate de către poliţiştii de investigaţii criminale, s-a stabilit că, în data de 11.09.2014, doi adolescenţi, o fată şi un băiat, ar fi sustras dintr-un magazin de specialitate, situat pe B-dul Revoluţiei, un telefon mobil Samsung Galaxy Note 3, în valoare de 2504, 28 lei, care se afla expus în magazin.
În urma extinderii cercetărilor s-a mai stabilit că, în data de 15.09.2014, unul dintre aceşti adolescenţi, ar mai fi sustras un telefon mobil şi dintr-un magazin situat pe Calea Aurel Vlaicu.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt şi pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor doi tineri.