În perioada 2-10 septembrie se desfășoară admiterea de toamnă la UAV pentru studii de licență și master. Înscrierile pentru toate facultățile, cu excepția Facultății de Teologie, se desfășoară la sediul rectoratului UAV din Bd. Revoluţiei nr.77. Pentru cei care doresc să urmeze cursurile facultății de teologie, înscrierea se face la sediul facultății din strada Academia Teologică nr.9.
Absolvenții de liceu pot alege una dintre cele 9 facultati ale universității arădene de stat: Facultatea de Design, Facultatea de Educație Fizică și Sport, Facultatea de Inginerie, Facultatea de Inginerie Alimentară, Turism și Protecția Mediului, Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială, Facultatea de Științe Economice, Facultatea de Științe Exacte, Facultatea de Științe Umaniste și Sociale sau Facultatea de Teologie, pentru studii de licență sau master.
„Îi așteptăm pe cei care doresc să-și continuie studiile să vină la universitatea noastră. Calitatea programelor de studii, calitatea cadrelor didactice, baza materială sunt o garanție a unui învățământ superior de calitate. Deasemenea universitatea noastră oferă locuri de cazare în cămin în condiții excelente.
Să nu uităm de sistemul de burse care stimulează competiția iar cele oferite prin programul Erasmus oferă șansă de a învăța într-o universitate din Europa. Primul pas pentru a deveni student UAV este ca absolvenții să vină la sediul nostru din Bd. Revoluției nr.77 și să se înscrie la una din cele 9 facultăți ale universitățiii arădene de stat” a precizat prof.univ.dr.Ramona Lile, rectorul UAV.
Cei care sunt admiși pe locuri cu taxă, pot deveni bugetari din anul II dacă vor învăța foarte bine. În fiecare an, locurile cu taxă sunt repartizate celor cu mediile cele mai mari de la fiecare facultate, cu condiția să nu mai fi urmat cursurile unei facultăți în sistem bugetar.