ADMINISTRATORUL UNEI SOCIETATI COMERCIALE, TRIMIS IN JUDECATA PENTRU EVAZIUNE FISCALA

by Cosmin Mihuta

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus, prin rechizitoriul din data de 05.05.2015, trimiterea în judecată a inculpatul PUICA VALENTIN IOAN pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În fapt, din probele administrate până în acest moment procesual, s-a reţinut că, inculpatul, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, în perioada februarie – iulie 2012 a desfăşurat activităţi comerciale pe care nu le-a înregistrat în evidenţele contabile, nedeclarând la organul fiscal teritorial, veniturile realizate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale de plată a taxei pe valoare adăugată şi a impozitului pe profit în sumă de 33.868 lei.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Arad.

Facebook Comments