Conducerea Consiliului Judeţean Arad, preşedinte Iustin Cionca şi vicepreşedinte Claudia Boghicevici, alături de primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, s-au întâlnit în această dimineaţă cu conducerile celor două universităţi arădene şi cu conducerea Inspectoratului Şcolar, în vederea realizării unui plan de colaborare instituţională între administraţia locală, instituţiile de învăţământ superior şi Inspectoratul Şcolar.
CJ Arad şi Primăria Municipiului îşi propun să devină un promotor al Universităţilor „Aurel Vlaicu” şi „Vasile Goldiş”, susţinând demersurile de dezvoltare a bazei materiale şi a cercetării academice, dar în acelaşi timp să asigure şi platforma de practică de specialitate pentru studenţii unor specializări, începând cu data de 1 octombrie, deschiderea anului universitar.
Conducerea Consiliului Judeţean Arad adresează un apel public absolvenţilor de liceu care au susţinut acum examenul de bacalaureat, precum şi celor din generaţiile anterioare, de a avea în vedere oferta educaţională a universităţilor arădene. „Am declarat în Strategia pentru Arad că un obiectiv al nostru este să păstrăm tinerii acasă, ca Aradul să fie un judeţ unde se vine, nu de unde se pleacă. Ne dorim să construim un spaţiu comun tentant, un judeţ ofertant pentru ei şi pentru investitorii străini care au nevoie de forţă de muncă bine calificată, de specialişti. Având în vedere că încep înscrierile la universitate, facem un apel public către arădeni, absolvenţi şi părinţii acestora, să ia în calcul oferta educaţională complexă a celor două instituţii de învăţământ superior, care acoperă o foarte largă paletă de specializări şi oferă condiţii foarte bune”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean, Iustin Cionca.
Primarul municipiului, Gheorghe Falcă, a accentuat nevoia pregătirii specialiştilor pentru economia reală a Aradului. „Trebuie să trecem de stadiul discuţiilor politicoase şi să înţelegem, cu toţii, că «interesul» este cuvântul de ordine în acest parteneriat. Interesul administraţiei, interesul universităţilor, interesul elevilor, interesul arădenilor“, a spus Falcă.
„Un obiectiv strategic îl reprezintă pentru noi păstrarea în Arad a tinerilor valoroşi. Suntem conştienţi că este nevoie pentru asta de cadrul adecvat. De aceea, susţinem universităţile noastre, pentru că dezvoltarea lor implică şi dezvoltarea comunităţii. Am discutat cu cele două doamne rector despre posibilităţile de colaborare concretă. Ne dorim ca universităţile să se simtă preţuite, iar studenţii şi cadrele universitare să fie o prezenţă permanentă în viaţa socială şi culturală a judeţului. Intenţionăm cooptarea instituţiilor noastre de învăţământ superior în realizarea de studii, strategii, barometre de opinie, în cadrul unui parteneriat în care să îşi pună în valoare potenţialul”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Claudia Boghicevici.
Conf. univ. dr. Codruţa Stoica, prodecan al Universităţii „Aurel Vlaicu”, laudă iniţiativa celor două instituţii administrative arădene – Consiliul Judeţean, respectiv Primăria Municipiului – pentru acest proiect educaţional. „Ne bucură şi ne onorează acest Parteneriat. Pentru prima întâlnire, discuţiile au fost fructuoase, s-au şi discutat câteva proiecte şi consider că Parteneriatul va fi benefic atât pentru mediul preuniversitar şi universitar, iar în timp pentru cel economic”, a afirmat conf. univ. dr. Codruţa Stoica.
De asemenea, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a declarat că „scopul acestei întâlniri a fost de a stabili o strategie pentru viitor, pentru învăţământul arădean şi pentru a promova excelenţa la nivelul academic, împreună cu o etică academică şi cu o dezvoltare a învăţământului pe nişele cunoscute, dar şi de a stabili strategii de dezvoltare, având în vedere particularităţile locale şi particularităţile celor două universităţi. În numele conducerii Universităţii, mulţumesc atât Consiliului Judeţean, care a găzduit şi iniţiat această întâlnire, cât şi Primăriei Arad, dar şi domnilor Iustin Cionca şi Gheorghe Falcă, deoarece această întâlnire nu ar fi avut loc fără iniţiativa şi sprijinul dumnealor. Este acţiunea pe care am început-o cu doamna rector a Universităţii «Aurel Vlaicu», prof. univ. dr Ramona Lile, în toamnă, tot la iniţiativa celor menţionaţi anterior, pentru a face real acest parteneriat de promovare, în primul rând a învăţământului universitar din Arad”.