ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE FACE LUMINA: NU SUNT PROBLEME CU SALARIILE LA ARAD

by Cosmin Mihuta

După câteva zile de tăcere, din motive care ne scapă, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad a găsit de cuviință că ar fi cazul să infirme fumigenele politice lansate de primarul Gheorghe Falcă în spațiul public. Printr-un comunicat de presă, semnat de purtătorul de cuvânt al instituției (De ce n-o fi semnat directorul Drăgănescu ?), Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad precizează cât se poate de clar că nu există nicio problemă cu salariile angajaților din Primăria Arad sau instituțiile subordonate, iar procedurile aplicate în acest an nu se deosebesc cu nimic de cele din anii precedenți. Mai pe românește, cei de la Finanțe spun că totul este o invenție politică a primarului Falcă, care după pierderea de imagine suferită în cazul Parcului Eminescu, încearcă acum să recupereze, aruncând pe piață astfel de subiecte. Din păcate pentru el, minciuna are tot timpul picioare scurte.

„În conformitate cu prevederile Ordinului comun nr. 159/14.01.2015 al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi nr. 38/14.01.2015 al Ministerului Finanţelor Publice, judeţului Arad i-a fost repartizată suma de 412.907 mii lei, reprezentând nivelul maxim al cheltuielilor de personal aferent bugetului general centralizat al unităţilor administrativ teritoriale pentru anul 2015.
Repartizarea nivelului maxim al cheltuielilor de personal, la nivelul judeţului Arad, s-a efectuat procentual identic pentru toate unităţile administrativ-teritoriale, raportat la nivelul execuţiei din anul 2014.
Cuantumul valoric de 109.111 mii lei, alocat Municipiului Arad, este aproximativ la nivelul execuţiei anului 2014, diminuat cu sumele acordate prin OG 74/2014, reprezentând drepturi salariale câştigate în instanţă de către cadrele didactice şi plătite în avans în contul anului 2015“, se arată în comunicatul Finanțelor Publice.

Cu alte cuvinte, pentru toate primăriile din județ, inclusiv Aradul, banii s-au împărțit la fel ca în 2014. Numai Aradul are probleme, probabil fiindcă Falcă a angajat clientela PDL în posturi călduțe, iar acum a depășit plafonul. Sau poate e vorba de incompetență, ceea ce n-ar fi exclus. De asemenea, banii alocați sunt aceiași, lipsesc doar drepturile câștigate de profesori în instanță, care s-au plătit în 2014. Era culmea să-i mai plătim o dată, în 2015.

În final, comunicatul Administrației Județene a Finanțelor Publice Arad face lumină definitiv în acest caz flagrant de manipulare: „În niciun an resursele bugetare nu au fost alocate integral de la începutul exerciţiului financiar, acestea urmând a fi asigurate prin rectificări bugetare. Pe cale de consecinţă, la fel ca în anii precedenţi, în semestrul II al anului 2015 unităţile administrativ teritoriale vor solicita suplimentarea nivelului maxim de cheltuieli, iar Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, împreună cu Instituţia Prefectului va întreprinde demersurile necesare în vederea suplimentării, pentru întreg judeţul Arad, a nivelului maxim de cheltuieli“.

cosmin.mihuta@livearad.ro

Facebook Comments