Administrația Falcă a dat arădenilor o „țeapă“ de 9 milioane de franci elvețieni

by Cosmin Mihuta

Municipiul Arad pierde o investiție de peste 9 milioane de franci elvețieni, din cauza incompetenței administrației Falcă. Este vorba despre proiectul „Termoficare în Arad – reabilitarea reţelei de transport şi distribuţie a energiei termice şi transformarea punctului termic din cartierul Aradul Nou”, în valoare de 9.326.553 franci elveţieni, finanțat prin Programul de Cooperare Elveţiano – Român. Contractul de finanțare a fost semnat în 16 iulie 2015, dar timp de aproape trei ani, Primăria Arad, condusă de Gheorghe Falcă, nu a fost în stare să realizeze investiția.

Sătui de incompetența administrației Falcă, elvețienii au anunțat că nu doresc să mai finanțeze acest proiect, Primăria Arad nereușind, în trei ani, să finalizeze măcar licitația. Probabil, elvețienii nu cunosc faptul că la Arad licitațiile trebuie să aibă un anumit câștigător, iar dacă nu iese cine trebuie, se întind la nesfârșit.

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a făcut publică, luni, adresa transmisă de Ministerul Dezvoltării către Primăria Arad, în care se anunță anularea finanțării. „Stimate domnule primar, vă transmitem alăturat scrisoarea primită din partea SECO prin care partea elveţiană suspendă implementarea proiectului „Termoficare în Arad – reabilitarea reţelei de transport şi distribuţie a energiei termice şi transformarea punctului termic din cartierul Aradul Nou”, conform prevederilor art. 22.2 din Acordul de Proiect şi intenţionează să retragă sprijinul financiar pentru acest proiect, conform art. 22.1 din Acordul de Proiect. Între timp, partea elveţiană ne-a comunicat faptul că în următoarele zile va transmite scrisoarea oficială cu privire la retragerea sprijinului financiar pentru acest proiect şi încheierea acestuia”, se arată în adresa respectivă.

„Vorbim de o nouă „victorie” a administrației Falcă. După dezastrul gunoaielor și al străzilor navigabile pe timp ploios, acum avem o nouă probă de incompetență crasă a primarului Aradului: programul cu finanțare elvețiană pentru reabilitarea rețelelor de termoficare din municipiu tocmai a fost ratat. Da, încă un mare proiect nerealizat și alte sute de mii de euro date pe apa Mureșelului. Asta după ce, cu tupeul cunoscut, în 2016 Falcă îl implica pe ambasadorul Elveției în campania electorală a PNL, lăudându-se cu proiectul pe care tocmai l-a pierdut.

Azi, primarul Falcă declară insolvența CET. Se întâmplă exact ce spunem de câțiva ani buni că se va întâmpla…Aradul va avea serioase probleme la iarnă, riscând să rămână fără căldură și apă caldă. De ce? Pentru că avem un primar care prinde fluturi prin Japonia și bate câmpii pe proiecte de regenerare urbană, pe milioane de euro împrumutați. Timp în care Aradul ratează proiect după proiect. Totul, în detrimentul arădenilor…Trist. Extrem de trist“, scrie senatorul de Arad Mihai Fifor, pe pagina sa de Facebook.

 

 

 

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate