Așa cum era de așteptat, noua politică „low-cost” a clubului UTA începe să lase urmări la nivel de lot.
Primul jucător important care se desparte de echipa fanion în această iarnă e Mevlan Adili.
Fundașul macedonian s-a transferat la începutul acestui an calendaristic la UTA, iar datorită determinării sale a fost unul din puținii jucători apreciați de suporterii „roș-albilor”.
Probabil, fotbalistul a înțeles mesajul lui Alexandru Meszar, de la ultima întâlnire a anului, cu privire la reducerile salariale ce urmează și, fiindcă e curtat de grupări importante din prima ligă macedoniană, a obținut acordul de principiu pentru rezilierea contractului cu arădenii.
Mevlan Adili a postat și un mesaj în care-și anunță plecarea de UTA, echipă care îi va rămâne la inimă: ”Fiecare început are propriul sfârșit, vreau sa mulțumesc președintelui clubului, Alexandru Meszar și stafului care a avut încredere în mine și m-a adus la UTA și vă mulțumesc tuturor colegilor și antrenorului Laurențiu Roșu care m-au ajutat și m-au așteptat foarte bine și foarte pozitiv, mulțumesc mare pentru fani și grupul de fani #UltrasArad care m-au încurajat și m-au susținut și nu m-au lăsat niciodată să mă simt străin. UTA întotdeauna în inima mea”, a scris fotbalistul pe pagina sa de Facebook.
Altfel, staff-ul tehnic al UTA-ei a decis ca reunirea echipei să aibă loc pe data de 8 ianuarie, urmând ca la sfârșitul primei luni a anului viitor, roș-albii să urce într-un cantonament la Moneasa.