Zi de reunire, astăzi şi pentru secţia de haltere a CS Municipal Arad. Antrenorul Adrian Jigău a dat startul primei etape de pregătire post pandemie, nu înainte de a se asigura că există toate condiţiile necesare pentru a se respecta normele şi regulile impuse de autorităţi pentru prevenirea infectării cu Covid-19. Aşadar, de la dezinfectant şi până la măşti sau distanţare socială, halterofilii se obişnuiesc cu noua “modă” din 2020. Trecând strict la prima zi de pregătire, Adi Jigău are un plan bine structurat: “Se antrenează pe rând, cel mult câte patru în sală, cu respectarea distanţei care se cere în spaţii închise. Deocamdată am la pregătire 12 sportivi, cei care vin zilnic de obicei, dar de luni probabil îi voi chema şi pe cei mici. Aşteptăm să se clarifice calendarul intern, să vedem când vor fi primele competiţii”, ne-a declarat Jigău. Desemnat cel mai bun sportiv arădean din 2019, talentatul halterofil de la CSM Arad, Cosmin Krupla (foto) – component al centrului naţional de juniori de la Bistriţa – are doar 16 ani şi este triplu medaliat european şi triplu medaliat mondial anul trecut, la juniori II!
Europenele juniorilor mari, cu Krupla la start?
În acest an ar putea avea, teoretic, treabă şi în competiţii internaţionale, mai exact la Europenele juniorilor 2, dar ar putea fi o soluţie şi pentru întrecerea continentalăa juniorilor mari, în funcţie de opţiunea antrenorilor de la lot: “Federaţia Internaţională a stabilit o parte a calendarului, Europenele de juniori 1 şi tineret vor avea loc în toamnă, septembrie sau octombrie, Europenele de seniori în noiembrie şi Europenele de juniori 2 (13-17 ani), care ar fi trebuit să aibă loc în august, probabil vor fi duse tot spre sfârşitul anului”, mai spune Adi Jigău.