Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins mai multe cerinţe ale contestatarei, SC Retim Ecologic Service SA, în contractul cu ADI Sistem Integrat al Deșeurilor Arad. CNSC a admis doar în parte contestaţia formulată de Retim Ecologic Service SA.
Prima solicitare a celor de la SC Retim Ecologic Service SA a fost de a se anula licitația pentru delegarea serviciului de operare si transport. CNSC a respins această cerere de anulare. Aceeași instituție a admis solicitarea Retim Ecologic Service SA de a putea depăși plafonul maxim din planul tarifar. Această soluție, ADI o va contesta la Curtea de Apel Timișoara, pentru că ea ar afecta direct cetățenii județului Arad.
„Credem că este important ca aceste tarife maxime care au fost calculate ţinând cont de gradul de suportabilitate al populaţiei să nu fie depăşite ulterior. De altfel, contractele de finanţare prevăd foarte clar că acest plan tarifar nu poate fi depăşit iar depăşirea lui ar putea însemna pierderea finanţării europene. Ca urmare, formulăm contestația la Curtea de Apel Timişoara, care este obligată să o judece în regim de urgență în maxim 45 de zile”, a declarat Adrian Ţolea, director al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor.