Adelina Pestrițu se pregătește de nuntă

by Cristian Dobre

Adelina Pestrițu se pregătește de nunta cu Virgil Șteblea. Bruneta a mărturisit că și-ar dori să aibă două rochii de mireasă.
Adelina Pestrițu a acordat un interviu pentru Ghidul Miresei, în care a făcut și câteva dezvăluiri despre nunta sa cu Virgil Șteblea. Fosta prezentatoare de mireasă își dorește două rochii de mireasă și vrea ca nunta sa să fie una ataipică.

„Pentru ziua cea mare mi-ar plăcea la nebunie să am două rochii. Una să fie gândită special pentru ceremonia religioasă, cu un model cuminte și decent, iar cealaltă pentru petrecere, care să aibă accente și detalii sexy și îndrăznețe”, a explicat Adelina Pestrițu pentru Ghidul Miresei.

„Totul va fi atipic. Nu-mi plac nunțile la indigo. Îmi place originalitatea și să găsesc frumusețea în lucruri la care oamenii nici nu s-au gândit. La nunta noastră nu se va fura mireasa, nu pentru că ginerele se va impune, ci pentru că în primul rând mireasa este cea care nu se va lăsa furată. Mi se pare deja ultra-folosită această metodă de amuzament și o excludem din start. Cât despre obiectele pe care se spune că este bine să le am asupra mea, unul de împrumut, unul albastru, unul nou, mă voi gândi mai în detaliu. Nu exclud varianta. Va fi o nuntă cu tradiții reinterpretate în viziunea noastră. Vrem să ne distrăm invitații, nu să-i plictisim cu obiceiuri pe care le pot vedea la orice altă nuntă”, a mai spus vedeta.

Adelina  Pestrițu este o fostă asistentă și prezentatoare de televiziune. Adelina Pestrițu a devenit mămică pentru prima oară în data de 3 august 2018. Bruneta a adus pe lume o fetiță, Zenaida Maria, fruct al poveștii de dragoste pe care vedeta o trăiește cu Virgil Șteblea. În data de 10 noiembrie, Adelina Pestrițu a botezat-o pe fiica sa. Zenaida Maria a fost creștinată de un cuplu de oameni de afaceri din Constanța, Aura și Daniel Rafte.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments