Adela Strună, legitimată la CSM Arad, este campioană europeană la tenis de masă cu naționala de junioare a României!

by Sorin Haut

Performanță de răsunet obținută în această seară de România la Campionatele Europene de tenis de masă pentru cadeți și juniori din Gliwice (Polonia), unde ambele naționale de juniori (U19), atât cea feminină cât și cea masculină, au devenit campioane continentale! Pentru noi succesul este mai dulce la fete, unde o avem în lotul naționalei pe arădeanca de la CSM, Adela Strună. Eleva lui Cristi Dodean a fost rezervă în reprezentativa tricoloră, făcând parte din lotul din care au punctat la mese Elena Zaharia, Ioana Sângeorzan și Bianca Mei-Roșu, Evelyn Ungvari fiind și ea rezervă. Titlul european al României în proba de U19 echipe feminin a venit după o revenire de senzație! Ambiția, calitatea la masa de joc și mentalitatea de învingătoare au dat roade pentru tricolorele conduse de antrenorii Elena Sebe și Alexandru Dincă spre primul loc al Europei. După ce au câștigat clar meciurile din grupe (3-0 cu Spania, Suedia și Belgia) și de pe tabloul principal (3-1 în optimi cu Italia, 3-0 în sferturi cu Slovacia și 3-0 în semifinale cu Franța), marea provocare a avut loc în această seară, în finala cu Germania, unde adversarele s-au desprins la 2-0.

Revenire de senzație în finala pentru aurul continental, cu Germania!

Bianca Mei-Roșu a sunat însă revenirea prin victoria din al treilea meci și a deschis drumul spre aurul european, întrucât Elena Zaharia și Ioana Sîngeorzan au fructificat șansele oferite, iar la final echipa s-a putut bucura chiar lângă masa de joc pentru o nouă performanță.  Medaliată cu argint național alături de echipa de junioare a CSM Arad dar recent și la Top 16 junioare, Adela Strună va concura la Europene și în probele de simplu, dublu, alături de Evelin Ungvari și dublu mixt, în tandem cu portughezul Rafael Kong. Din circuitul naționalei de junioare face parte și o altă jucătoare de la CSM Arad, Alesia Sferlea, care însă din cauza unei accidentări la genunchi a ratat competiția din acest an.

Desfășurarea finalei România – Germania 3-2
Ioana Sîngeorzan – Mia Griesel 1-3
Elena Zaharia – Lea Lachenmayer 2-3
Bianca Mei-Roșu – Naomi Pranjkovic 3-1
Elena Zaharia – Mia Griesel 3-0
Ioana Sîngeorzan – Lea Lachenmayer 3-1

 

 

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate