ADELA POPESCU, DEZVALUIRI DESPRE SARCINA: „RADU VREA FETITA”

by Paula Craciun

S-a căsătorit de puţin timp, iar acum pare că se gândeşte să îmbrăţişeze meseria de mămică. Dacă este sau nu însărcinată Adela Popescu, aflăm imediat! „El vrea fetita eu vrea mai intai sa incercam cu unul”, a spus Adela Popescu la Star Matinal. Şi s-au pus pe treabă! Vizitele pe care le-a făcut vedeta la medic nu ne duc cu gândul decât la asta. Căci zilele trecute Adela a fost surprinsă de paparazzii Spynews în timp ce mergea la una dintre clinicile private din capitală, care are şi medici cu specializarea ginecologie. Agitată şi grăbită, vedeta a încălcat câteva reguli de circulaţie doar ca să ajungă acolo la ora la care avea programare. În momentul în care a plecat de la clinică, Adela parcă era mai veselă, semn că analizele i-au ieşit bine sau o fi primit vestea mult aşteptată?

Sursa; antenastars.ro

Facebook Comments