Actrița Diana Roman, cunoscută din serialele TV – cel mai recent este ”Videochat”, de la PRO TV -, este fiica regizorului Adrian Roman, fostul director al teatrului din Râmnicu Vâlcea. Când s-a înscris la facultate, prima ei grijă a fost să treacă peste eticheta de ”fata lui tata”, cu toate că a studiat la București, unde tatăl ei nu avea nici cea mai mică influență.
– Ai devenit cunoscută mai mult datorită rolurilor de pe micul ecran și doar de câțiva ani prin piesele de teatru. Dacă ar fi să alegi, ce ai pune pe primul loc: filmul sau teatrul? – Eu am copilărit în teatru. Așa am început. Tatăl meu a fost directorul teatrului din Râmnicu Vâlcea timp de 20 de ani, deci, eu am fost copilul teatrului. Făceam de toate pe acolo și așa am luat ”microbul”. Dacă ar fi să aleg între teatru și film, tot timpul teatrul va fi în sufletul meu. E o emoție care nu se repetă, pe care la filmări nu o simți neapărat.
“Părinții au încercat să mă convingă să renunț”
– Faptul că de la 5 ani ești pe scena teatrului, această carieră a venit oarecum firesc sau în adolescență te bătea gândul să faci și altceva?
– Nu m-am gândit niciodată să mă fac altceva. Adică, mi-ar fi plăcut să mă fac doctor, dar n-am capacitatea de a învăța atât de mult. A venit natural, firesc, nu concepeam să fac altceva. Părinții mei nu au fost de acord la început. Au încercat să mă convingă să renunț, dar nu au avut nicio șansă.
– Nu ți-a fost frică să nu fii catalogată drept ”fata lui tata” ?
– Mi-a fost tot timpul frică de asta, pentru că urăsc nepotismele și mi-a fost teamă că voi intra la facultate și or să fie comentarii. Am intrat prima la UNATC și m-am temut de ce o să zică lumea. Dar tata nu a avut nicio influență în facultate, că nu avea nicio treabă. Poate să sunt cazuri în care unii copii profită de situație, dar eu am vrut să fac tot timpul lucrurile pe meritul meu și munca mea.
– Din acest motiv ai și plecat din Vâlcea, unde tatăl tău era directorul teatrului?
– Nu se punea problema să rămân în Vâlcea. Nici nu mă vedeam locuind într-un oraș de provincie toată viața.
– Crezi că, la un moment dat, îi vei călca pe urme, ai putea încerca și o carieră în regie? – Mă văd
în postura de regizor, mai ales că-mi place să le dau indicații celor din jurul meu. Profesoară nu m-aș vedea, nu la Facultatea de Teatru. La cum sunt eu construită, nu m-aș vedea niciodată suficient de bună încât să-i învăț pe alții. Cred că trebuie să fii la un nivel foarte înalt ca să ai ce să le spui unor oamenii care vor să înceapă meseria asta. Nu mă arunc cu capul înainte decât acolo unde știu că pot.
– Cum a fost perioada carantinei pentru tine? Ai intrat în somaj tehnic sau a trebuit să te descurci singură?
– Din fericire, sunt angajată la Teatrul Nottara de 5 ani. M-am angajat imediat după ce am absolvit.
– Cu primii bani câștigați ce ai făcut?
– Primul meu câștig nici nu a fost în bani, a fost o sticlă de lapte, că am cosit o parcelă. Cu primii bani cred că mi-am luat haine. Ceea ce fac și acum. Dau banii pe haine și dulapuri, că nu mai am loc în casă. Deocamdată, nu am ajuns în punctul în care să încep să fac economii, să strâng bani pentru o casă mai mare. Sper să-l întâlnesc pe Făt-Frumos cu castel și să mă mut la el. Glumesc. Nu sunt materialistă. În timpul pandemiei, am zis că o să încep să economisesc, dar după ce am ieșit din izolare, am revenit la obiceiurile mele.
– Chipul de copil nu îi face pe colegii de la teatru
– Marius Manole, Mirela Oprișor, Florin Zamfirescu – să te privească drept ”copilul” găștii?
– Deloc. Am ajuns să avem o relație extrem de apropiată, suntem prieteni. Cu Marius Manole am o poveste. Eu am fost îndrăgostită de el în facultate. I-am povestit și lui chestia asta. M-am calmat între timp. E frumos să lucrez cu actorii pe care îi admiram când eram mică, dar și mai frumos este că și ei se raportează la mine ca la un egal, ceea ce e minunat și asta spune multe despre ei.
– Cine i-a luat locul lui Marius Manole în inima ta? Iubești acum sau ești singură?
– În momentul de față, sunt singură, dar și când am să fiu într-o relație, mi-am propus să nu mă mai afișez. Nu văd de ce ți-ai expune viața personală. În principiu, nu aș vrea să fie din același domeniu, însă nu văd altă variantă, pentru că e foarte greu să găsești oameni care să te înțeleagă în meseria asta, să înțeleagă ce faci, să-ți înțeleagă programul și faptul că pleci în turnee și că dormi cu colegii în același hotel.
Sursa: libertatea.ro
