Actorul Costin Mărculescu a fost găsit mort în casă

by Cristian Dobre

Actorul Costin Mărculescu a fost găsit mort în casă în noaptea de miercuri spre joi. Echipajele au intervenit după ce vecinii au semnalat la 112 că nu l-au văzut de mai multe zile.

Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) au fost chemați să intervină la domiciliul lui din Capitală şi l-au găsit pe Costin Mărculescu mort.

Conform Poliției Capitalei, la adresă au mers polițiști ai Secției 12, după ce la 112 a fost primit un apel că un bărbat nu a mai răspuns la ușă sau la telefon de mai mult timp.

„Au fost solicitate și echipaje din cadrul ISUBIF, iar în prezența unor martori s-a pătruns în locuință, unde a fost găsit decedat un bărbat. Cazul fost preluat de Biroul Morți Supecte și Ucideri din Culpă din cadrul Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei”, precizează Poliția București.

Actorul a fost găsit în cadă, au declarat surse din cadrul ISU, pentru Mediafax.

Corpul neînsuflețit al lui Mărculescu a fost ridicat și transportat la INML pentru necropsie.

„Se efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul”, potrivit Poliției.

Născut în anul 1969, Mărculescu este cunoscut în special pentru rolul din filmul „Liceenii”.

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments