Actorul Bob Saget a murit în urma unui traumatism cranian

by Andreea Radu

Bob Saget a fost găsit mort în camera sa de hotel din Orlando, Florida, luna trecută. Decesul acestuia a fost provocat de traumatism cranian, scrie antena3.ro. Anunțul a fost făcut, printr-un comunicat, de familia actorului: ”Autoritățile au stabilit că Bob a murit din cauza unui traumatism cranian”. ”Au ajuns la concluzia că s-a lovit accidental cu ceafă de ceva, nu s-a gândit la asta și a dormit. Nu au fost implicate droguri sau alcool””, se arată în comunicat.
Familia a adăugat că au fost ”copleșiți de incredibila revărsare de dragoste din partea fanilor lui Bob, care a fost o mare mângâiere pentru noi și pentru care suntem veșnic recunoscători”.
”Pe măsură ce continuăm să plângem împreună, le cerem tuturor să-și amintească dragostea și râsul pe care Bob le-a adus acestei lumi și lecțiile pe care ni le-a dat: să fim amabili cu toată lumea, să-i facem pe oamenii pe care îi iubim să știe acest lucru și să facem față momentelor dificile cu îmbrățișări și râsete”, au mai transmis rudele actorului.
Starul din ”Fuller House”, în vârstă de 65 de ani, era într-un turneu de comedie la momentul morții sale. Speculațiile s-au învârtit în jurul stării sale de sănătate, pentru că Saget a avut Covid-19 în decembrie.
Văduva sa, Kelly Rizzo, a declarat pentru ”Good Morning America”, în timpul unui interviu luna trecută, că soțul ei părea să fie sănătos înainte să moară și că a avut Covid în decembrie, dar ”nu a fost nimic grav”.
O autopsie a fost finalizată de către medicul legist din Orange County din Florida a doua zi după moartea acestuia, iar rezultatele acesteia au venit recent. Actorul trebuia să plece de la Ritz-Carlton duminică dimineață, iar membrii familiei lui au contactat securitatea hotelului când nu au putut să ia legătura cu vedeta, potrivit raportului.
”Acum că avem concluziile finale ale anchetei autorităților, am considerat că este de cuviință ca fanii să audă acele concluzii direct de la noi”, se mai arată în comunicatul familiei.

Facebook Comments