Activitățile în campania „Atingeri nedorite” continuă

by Adrian Pavel

Polițiștii de prevenire arădeni, împreună cu cei ai Biroului de Siguranță Școlară, continuă activitățile din campania „Atingeri Nedorite”.

Întâlnirea polițiștilor a fost organizată cu elevii Școlii Gimnaziale Chesinț, din comuna Zăbrani, fiind atinse subiecte delicate sau considerate „tabu”, respectiv abuzul fizic și emoțional asupra minorilor, precum și metodele de prevenire ale acestuia. Elevii au discutat cu polițiștii și despre rolul anturajului și al modelelor pe care și le aleg în viață, fiind îndrumați să discute cu părinții lor atât aspectele plăcute cât și cele mai puțin plăcute ce apar pe plan școlar sau extra-școlar. De asemenea, a fost subliniată importanța cunoașterii reciproce și consolidării relației părinte-copil. în cadrul familiei.

Campania „Atingeri Nedorite” se dorește a fi un răspuns la creșterea numărului de cazuri de abuz sexual înregistrate la nivel național, în anul 2021, conform analizei realizate de Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției Române. Obiectivul campaniei îl reprezintă creșterea gradului de informare al copiilor, părinților și publicului larg, asupra necesității implicării în prevenirea și combaterea acestui tip de abuz, respectiv creșterea gradului de conștientizare a efectelor negative ale acestuia, pe termen mediu și lung.

În cadrul campaniei, copiii învăţă despre resursele pe care le au la dispoziție, atât pentru a se informa, cât şi pentru a primi consiliere specializată. Astfel, ei pot suna GRATUIT la 116 111, linia europeană de asistenţă pentru copii, gestionată, în România, de Asociaţia Telefonul Copilului. De asemenea, pot scrie la vorbestecunoi@telefonulcopilului.ro, și pe platforma online a organizatiei https://www.116111.ro/.

Facebook Comments