Școlarii din localitatea Vărșand au fost miercuri, 22 mai 2019, beneficiarii unei activități preventiv-educative despre siguranța școlară (Tedi Maspex 2019), precum și a unor aspecte privind fenomenul de tip bullying, violența în limbaj etc. Activitatea educativă a fost coordonată de Agent șef Tocan Ciprian (Inspectoratul de Poliție Județean Arad), având ca invitat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, pe Arhim. Conf. Univ. Dr. Teofan Mada, vicar eparhial. Proiectul s-a bucurat de implicarea cadrelor didactice: Prof. Toma Adina, Prof. Acs Simona, Prof. Palfi Monica.
Școala este spațiul în care trebuie să se evite violența și agresiunea verbală, care duc la certuri, conflicte, țipăte, folosirea de apelative. Violența este o problemă tabu, despre care toată lumea se ferește să discute deschis. Pentru că actele de violență sunt ascunse de ochiul public sau chiar tolerate, nu există statistici care să reflecte într-adevăr cât de gravă este această problemă. Cicatricile emoționale pot să rămână cu persoanele toată viața. Școala este un spațiu deschis și de deprindere a unor relații de colaborare, respect și colegialitate, deprinderi esențiale ce dezvoltă relații definite pentru viitorul copiilor. Abordarea unor asemenea subiecte trebuie avute la un nivel de profunzime, la orele de diriginție, de consiliere și/sau orientare, de religie.
Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial