ACTIUNI PREVENTIVE DESFASURATE DE POLITISTII ARADENI IN CADRUL PROIECTULUI „SCOALA ALTFEL”

by Paula Craciun

Poliţiştii  arădeni au desfăşurat, în perioada 6 – 10 aprilie a.c., o serie de  întâlniri, acţiuni şi concursuri în unităţile de învăţământ, sub egida ,,Şcoala Altfel“, cu o tematică diversificată, începând de la prevenirea absenteismului şi abandonului şcolar, continuând cu creşterea gradului de siguranţă al elevilor prin prevenirea faptelor cu violenţă, dar şi a consumului de etnobotanice, finalizând cu principalele reguli de circulaţie ce trebuie respectate pe drumurile publice.

Activităţile desfăşurate au constat în concursuri, întâlniri cu elevii şi preşcolarii, cărora le-au fost prezentate aspecte ce ţin de percepţia riscului violenţelor în mediul şcolar, factorii care generează sau întreţin comportamentele violente şi, nu în ultimul rând, implicarea poliţiei în prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli.

Poliţiştii au discutat cu elevii probleme ce ţin de prevenirea dispariţiilor de minori, siguranţa pe internet, prevenirea violenţei domestice, tipologia victimei şi a infractorului, precum şi sancţiunile prevăzute de lege pentru diferite infracţiuni.

Elevii au fost informaţi cum pot deveni poliţişti, prin promovarea profesiei de poliţist şi a ofertei educaţionale a instituţiilor de învăţământ specializate, le-a fost prezentat laboratorul criminalistic şi au avut loc activităţi de simulare a cercetării unui accident rutier soldat cu victime.

De asemenea, au fost prezentate filme educative şi au avut loc diverse activităţi de educaţie anti-infracţională şi antivictimală privind consecinţele unor fapte de furt sau loviri, consum şi trafic de etnobotanice, de droguri, tâlhării, pentru ca tinerii să nu ajungă autori sau victime ale unor astfel de fapte.

 

 

Facebook Comments