ACȚIUNI PENTRU CINSTIREA EROILOR ARĂDENI

by Dana B.

Ca în fiecare an, în perioada cuprinsă între 25 octombrie, când se sărbătorește Ziua Armatei Române și 1 Decembrie, când sărbătorim Ziua Națională, în județul Arad au loc întâlniri cu veteranii de război, cu văduvele acestora și cu descendenții lor. Prima localitate în care au avut loc astfel de manifestări de omagiere a veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial a fost localitatea Chesinț, aparținătoare comunei Zăbrani.

Miercuri, 26 octombrie 2016, doamna vicepreşedinte Claudia Boghicevici și domnul vicepreşedinte Sergiu Bâlcea, însoțiți de către istoricul Ioan Tuleu și de către Doru Sinaci, directorul Centrului Cultural Județean Arad, împreună cu primarul Marian Toader s-au aflat în faţa veteranilor și a văduvelor din localitate.

Domnul vicepreședinte Sergiu Bâlcea i-a felicitat pe cei omagiați pentru „dăruirea de care au dat dovadă în apărarea țării”, informându-i pe cetățenii prezenți și asupra stadiului lucrărilor la drumul inter-județean din imediata lor vecinătate. Doamna vicepreședinte Claudia Boghicevici – care venise la Căminul Cultural din Chesinț însoțind o văduvă de război nonagenară – a ținut să le mulțumească tuturor celor prezenți pentru faptul că și-au rupt din timpul lor pentru a pune o picătură de recunoștință la adresa văduvelor celor care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. „Nici nu mai trebuie să vorbim despre necesitatea și utilitatea unor astfel de întâlniri deoarece, precum puteți vedea și dumneavoastră, la Chesinț nu mai sunt veterani de război în viață. Cu atât mai mult trebuie să ne dublăm recunoștința față de distinsele văduve rămase în viață, cele care au purtat greul războiului de acasă. Pentru că putem vorbi și despre așa ceva, iar pe diplomele de omagiere am ales, ca fundal, o fotografie din acea vreme, în care se văd trei femei care trag un plug. O imagine care spune mai mult decât o mie de cuvinte despre ceea ce-a însemnat războiul de acasă. Mă bucur nespuns de mult că sunt în sală și numeroși tineri și elevi, care au posibilitatea să-și cunoască astăzi eroii locului, să-i cinstească și să-i privească ca pe niște modele de urmat”.

Profesorul Ioan Tuleu, vicepreședintele Societății de Științe Istorice din România, filiala Arad, le-a vorbit tuturor celor prezenți despre greutățile războiului, despre sacrificiul celor din tranșee și despre efortul celor rămași acasă. Le-a relatat episoade culese de la veteranii pe care i-a intervievat de-a lungul timpului și pe care le va publica, în curând, într-un nou volum. Văduvele eroilor din Chesinț au primit, din partea Claudiei Boghicevici, o diplomă de onoare și un pachet de cărți.

 

 

Facebook Comments