Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, în total, 74 de cetăţeni din diverse state afro-asiatice care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două mijloace de transport, respectiv pe jos.
În data de 11.04.2023, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, profile din aluminiu pe ruta Turcia-Germania.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă 65 de cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din diverse state afro-asiatice ce intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera de stat cu scopul de a ajunge în țări din Vestul Europei.
De asemenea, tot la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unei autoutilitare conduse de un cetăţean român. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au descoperit, în locul destinat odihnei șoferului, patru cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, colegii noștri au stabilit faptul că sunt cetățeni din Sri Lanka, cu vârste cuprinse între 28 şi 52 de ani, intrați legal în România în baza documentelor personale.
Și poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au observat, în cadrul desfășurării acțiunilor specifice de supraveghere a frontierei, la aproximativ 400 de metri de linia de frontieră, cinci persoane care se deplasau pe jos. S-a procedat la deplasarea către locul unde se aflau, iar întrucât nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea de verificări. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetățeni din Maroc, cu vârste cuprinse între 24 și 39 de ani, ce au intrat legal în țara noastră.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferii autovehiculelor și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, respectiv pe jos, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Acţiuni la frontiera cu Ungaria, 74 de cetățeni străini au încercat să treacă ilegal granița
Facebook Comments