ACTIUNE PENTRU COMBATEREA EVAZIUNII FISCALE DESFASURATE DE POLITISTI

by Paula Craciun

La data de 9 aprilie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice împreună cu poliţiştii rutieri şi de ordine publică au efectuat o acţiune în baza Planului de măsuri pentru asigurarea climatului de ordine publică, premergătoare şi în perioada Sărbătorilor Pascale, desfăşurat la nivel naţional.

Scopul principal al acţiunilor este combaterea evaziunii fiscale în domeniul comerţului ilicit cu mărfuri alimentare ( carne, produse din carne congelată, ouă, lapte şi altele ), legume – fructe, băuturi alcoolice şi ţigări precum şi obiecte ornamentale pentru Sărbătorile Pascale, provenite din import sau din achiziţii intracomunitare şi protejarea bugetului consolidat al statului.

În cadrul acţiunii desfăşurate ieri, poliţiştii au efectuat 91 de controale, fiind verificate 50 de persoane juridice şi 41 de persoane fizice.

De asemenea, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de aproximativ 10.100 de lei şi au fost reţinute în vederea confiscării cantităţile de 60 kg. de mere şi 1.740 de ouă, în valoare de aproximativ 1.850 de lei.

Facebook Comments