În aplicarea Planului de măsuri pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică premergător și pe timpul Sărbătorilor de Paști, aprobat de ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, la sfârșitul săptămânii trecute polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J Arad au desfășurat pe raza județului mai multe acțiuni.
Astfel, în perioada 14-16 aprilie a.c., polițiștii arădeni au desfășurat patru acțiuni pe raza județului pentru prevenirea și combaterea activităților comerciale ilicite și protejarea populației, la mai multe societăți comerciale care comercializează produse agroalimentare.
Au fost înregistrate 5 dosare penale dintre care 1 pentru evaziune fiscală și 1 pentru punerea în circulație a unor produse susceptibile de a fi contrafăcute. Cu ocazia acestor acțiuni au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 145.000 de lei, fiind confiscate totodată bunuri în valoare de peste 2.400 de lei.
Astfel de activități vor continua pe întreaga durată a perioadei sărbătorilor de Florii și de Paște, atât în municipiu, cât și în județul Arad.