Acțiune caritabilă pentru copiii speciali în Parohia Ortodoxă Aradul Nou

by Andreea Radu

Știri Arad. Cu o săptămână înainte de Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, în Parohia Ortodoxă Aradul Nou s-a desfășurat o frumoasă activitate filantropică de colectare de daruri pentru copiii cu nevoi speciale din cadrul Liceului Special „Sf. Maria” din Arad.

La îndemnul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de a organiza, la parohii, mănăstiri, protopopiate şi la centrele eparhiale, colecte de bani, alimente, haine şi medicamente pentru a fi distribuite celor aflaţi în suferinţă şi în lipsuri, familiilor defavorizate cu mulţi copii, bătrânilor și persoanelor singure fără copii sau rude, în cadrul parohiei s-a desfășurat o activitate împărțită în trei etape.

Prima etapă a fost intitulată „Să îl ajutăm pe Moș Crăciun în jurul unui ceaun” și a avut loc sâmbătă 14 decembrie 2019 pe malul Mureșului la Port Arthur, locația unde s-au adunat darurile pentru acești copii speciali. Părintele paroh Teodor Faur a mulțumit aici tuturor celor prezenți și mai ales celor implicați în organizare și a subliniat importanța milosteniei și a iubirii aproapelui, concretizată mai ales acum în perioada postului. Toți cei care au adus daruri, s-au bucurat de o agapă creștinească, o ciorbă de pește gătită la ceaun de chef Marcello Ionescu împreună cu colaboratorii săi. S-au adunat cu acest prilej peste două remorci de haine, încălțăminte și jucării pentru copii și aproape 200 kg de dulciuri.

A doua etapă, petrecută Duminică 15 decembrie la sfârșitul Sfintei Liturghii, a fost unul emoționant fiindcă un grup de copii de la școala pentru care a fost organizată colecta, au susținut un concert de colinde ascultat cu o mare bucurie de enoriași. Cu acest prilej, Grupul psaltic Trifon Lugojan, cel care a dat și răspunsurile liturgice, a susținut, în continuarea copiilor, un alt concert de colinde spre încântarea tuturor celor din biserică. Toți colindătorii au fost răsplătiți cu daruri.

Acțiunea s-a finalizat marți 17 decembrie când toate cele adunate au fost duse și împărțite copiilor la școala lor, după o frumoasă serbare cu multe colinde și poezii de Crăciun. Dragostea și bucuria copiilor s-a revărsat asupra tuturor celor prezenți și prin ei asupra tuturor celor care au contribuit la frumoasa acțiune.

Acțiunea a fost realizată de membrii Asociației Ortodoxe „Sf. M. Mc. Gheorghe” Aradul Nou împreună cu toți cei cu inimă mare din grupului filantropic „Gătim împreună pentru o lume mai bună”.

Liceul Special „Sf. Maria” din Arad este o școală specială pentru elevii din județul Arad cu deficiențe de vedere și deficiențe asociate care asigură școlarizarea elevilor de la nivelul preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal. Școala dispune și de un internat cu peste 100 de paturi și cantină.

 

Asociația Ortodoxă Sf. M. Mc. Gheorghe Aradul Nou

 

Facebook Comments