Acord de Cooperare între CJA și Raionul Ialoveni din Republica Moldova

by Dana B.

Consiliul Judeţean Arad va încheia un Acord de Cooperare  cu Raionul Ialoveni din Republica Moldova. Ca urmare a vizitelor reprezentanţilor Consiliului Raional Ialoveni la Arad şi a reprezentanţilor Consiliului Judeţean Arad la Ialoveni, cât şi a contactelor la nivelul Direcţiilor de specialitate din cadrul celor două administraţii publice locale, precum şi a dorinţei de a duce colaborarea la un alt nivel, s-a considerat necesară încheierea unui Acord de cooperare.

„Urmărim cu interes ce se întâmplă în Republica Moldova. Pentru mine şi colegii mei, susţinerea românilor de peste Prut reprezintă o iniţiativă chestiune de suflet. Ne dorim promovarea schimburilor de bune practici şi experienţe, pentru susţinerea unor programe comune culturale, sportive, de tineret şi educaţionale, precum şi în vederea încheierii unor proiecte comune de dezvoltare economică”, a precizat Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

Acţiunile de colaborare se vor referi în special la schimburi de experienţă în domeniul dezvoltării locale şi a bunelor practici pentru o activitate eficientă a autorităţilor administraţiei publice locale prin organizarea de activităţi comune cu caracter educativ, social, cultural şi sportiv, prin promovarea şi susţinerea relaţiilor economice, agricole dar şi a proiectelor de infrastructură. De asemenea, vor avea loc schimburi inter-instituţionale în domeniile precum social, dezvoltare economică, cultură, sport, învăţământ, protecţia mediului înconjurător, transport sau sănătate publică. Nu în ultimul rând se doreşte susţinerea unor proiecte de dezvoltare.

 

 

Facebook Comments