Detașamentul de Pompieri Ineu a intervenit, în această dimineață, cu un echipaj SMURD și o autospecială de stingere pentru asigurarea zonei în vederea reducerii riscului de apariției a altor situații de urgență, pe centura orașului Ineu, la un accident rutier. În momentul sosirii la locul accidentului echipajele au găsit o victimă, conștientă, bărbat. Acestuia i s-a acordat ajutor medical de urgență și a fost transportat la spitalul Ineu.
Din primele cercetări la fața locului s-a stabilit că în această dimineață, în jurul orei 8,04 , o femeie de 30 de ani din Bocsig, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 792/D, la intersecția cu D.C. 29 nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul din față, condus de un bărbat de 58 de ani, din Bocsig, intrând în coliziune cu acesta.
Persoanele implicate au fost testate cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.