Știri Arad. Un accident rutier a avut loc în această dimineață la ieșirea din municipiul Arad, spre Oradea.
Conform ISU Arad, au fost alocate forțe ale Detașamentului de Pompieri Arad, o autospecială descarcerare, o autospecială SMURD Terapie Intensivă Mobilă și o autospecială de stingere. La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsită o victimă, bărbat, încarcerat în unul dintre cele două autoturisme implicate în accident, conștient, cooperant. Victima a fost extrasă după aproximativ 15 minute si predată echipajului SMURD.
Din primele cercetări, se pare că un arădean de 35 de ani a condus un autoturism pe Calea Zimandului, din direcția străzii Petru Rareș către varianta N-V, și ajungând în apropierea semaforului electric amplasat înaintea sensului giratoriu, pe fondul neatenției în conducere, a pierdut controlul direcției de mers și a pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 46 de ani din Arad. În urma evenimentului a rezultat rănirea gravă a șoferului de 35 de ani.
”Cei doi conducători auto au fost testati alcooltest, rezultatele fiind negative. În cauză se continuă cercetatile s.a.s.i. vătămare corporală din culpă”, spun reprezentanții ISU.