Un accident de circulaţie s-a produs luni dimineaţă pe drumul ce leagă Aradul de Timişoara. Şoferul unui autoturism care circula dinspre Arad spre Şagu, la ieşirea din municipiu, a pierdut controlul volanului şi a ieşit în decor.
În urma accidentului, produs pe Drumul Naţional 69, o persoană este inconştientă şi încarcerată între fiarele maşinii. Un echipaj SMURD intervine pentru salvarea acesteia.
Persoana accidentată este şoferul autoturismului, marca BMW. Din primele informaţii se pare că ar fi fost vorba despre o explozie la una dintre roţile maşinii, motiv pentru care aceasta a ieşit în decor.
Facebook Comments