Zece autoturisme au fost implicate, joi dimineaţă, pe DN 1, în apropierea municipiului Sibiu, într-un accident în lanţ produs din cauza poleiului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Elena Welter, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că pe Drumul Naţional 1, în apropierea localităţii Veştem, aflată la câţiva kilometri de municipiul Sibiu, s-a produs o tamponare în lanţ.
În accident, care a avut loc pe sensul de mers Râmnicu Vâlcea – Sibiu au fost implicate zece autoturisme.
”La faţa locului au fost trimise şi echipaje medicale pentru a acorda îngrijiri eventualelor victime, deşi, deocamdată, nu există informaţii cu privire la existenţa unor victime”, a declarat Elena Welter.
Potrivit acesteia, accidentul s-a produs pe fondul vitezei neadapate la condiţiile meteo, carosabilul în zonă fiind alunecos din cauza poleiului.
Traficul pe sensul de mers Vâlcea – Sibiu este deviat prin localitatea Veştem
Sursa: mediafax.ro