ACCIDENT IN ARAD: TREI RANITI GRAV DUPA CE MASINA IN CARE SE AFLAU A FOST LOVITA DE TIR

by Cosmin Mihuta

Trei persoane au fost rănite grav după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de remorca unui TIR care a derapat şi a ajuns pe contrasens, marţi după-amiază, pe centura de nord-vest a Aradului, traficul fiind îngreunat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şoferul unui TIR înmatriculat în Turcia a pierdut controlul vehiculului într-o curbă de pe Centura de Nord-Vest a Aradului, parte din DN7, iar remorca a intrat în balans şi a ajuns pe contrasens, unde a izbit violent un autoturism care circula regulamentar şi în care se aflau o femeie şi doi bărbaţi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Arad, Ovidiu Liber, în urma impactului maşina a fost proiectată pe câmp, fiind rănite grav trei persoane – şoferul şi doi pasageri. Pentru scoaterea celor trei din maşină a intervenit un echipaj de descarcerare.

Primele cercetări ale poliţiştilor arată că şoferul autotrenului circula cu viteză excesivă, iar carosabilul era umed.

Răniţii au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, iar medicii afirmă că şoferul este în stare critică şi sunt rezervaţi cu privire la şansele sale de supravieţuire, pentru că are leziuni interne severe.

Traficul pe centură se desfăşoară cu dificultate pentru că una din cele două benzi este închisă pentru cercetări, astfel că vehiculele circulă alternativ pe banda liberă. Poliţiştii estimează că se va circula în condiţii normale începând cu ora 16.00.

 

Sursa: Mediafax.ro

Facebook Comments