Accident grav pe autostrada A1! A fost solicitat elicopterul SMURD

by Cristian Dobre

UPDATE: Una dintre cele trei victime ale accidentului rutier care a avut loc luni pe autostrada A1, în zona localităţii Pişchia, a decedat, celelalte fiind transportate la spital.

Accident extrem de grav pe Autostrada A1, în urmă cu puține momente, între Timișoara și Arad.

Din primele informații de la fața locului, conform pressalert.ro, un autoturism s-a răsturnat la coborârea de pe A1, spre Lipova, iar trei dintre persoanele aflate în mașină sunt inconștiente. Una dintre acestea a rămas încarcerată între fiarele mașinii, iar celelalte două sunt în afara autovehiculului și prezintă semne vitale.

La fața locului intervin mai multe echipaje ale Poliției, ambulanțe, fiind solicitat și elicopterul SMURD.

Facebook Comments