Update1: În urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,18 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Update2: În cazul accidentului de la Ineu, în urma verificărilor s-a constatat că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma leziunilor suferite, biciclistul a decedat la spital.
Un grav accident de circulație s-a petrecut sâmbătă, pe drumul dintre Arad și Horia. Doi bicicliști au fost loviți de un autoturism, în urma impactului unul dintre bicicliști fiind decapitat, în timp ce al doilea se află în stare stabilă, echipajul SMURD Vladimirescu intervenind la fața locului, precum și un echipaj al celor de la Ambulanță.
Acesta este al doilea accident în doar o oră, după ce tot sâmbătă, în apropiere de Moara cu Noroc, un alt biciclist a fost lovit de mașină, acesta aflându-se în stare gravă.