Peste 50 de persoane au fost rănite vineri seară, după ce un tren de pasageri a fost lovit de o locomotivă în apropiere de oraşul Vrutky, din nord-vestul Slovaciei, scrie digi24.ro.
Potrivit informaţiilor difuzate de postul de televiziune Markiza, cel puţin 50 de persoane au fost rănite în accidentul feroviar. Iniţial, acelaşi post anunţase cel puţin 100 de răniţi, relatează dpa, citată de Agerpres.
Deutsche Welle citează un comunicat postat de poliţia slovacă pe social media conform căruia 59 de persoane au suferit răni uşoare, 11 au suferit răni de gravitate medie şi patru au fost grav rănite. Treizeci şi patru de oameni au fost transferaţi la spitalele din apropiere. În momentul accidentului, în tren se aflau 100 de pasageri.
Ministerul Transporturilor din Bratislava şi compania feroviară de stat ZSSK au confirmat accidentul pentru agenţia de presă locală TASR.
Trenul se oprise din cauza unei defecţiuni şi a fost lovit de locomotiva care fusese trimisă să-i acorde ajutor, a anunţat ministerul slovac, care nu a oferit informaţii despre răniţi.
Poliţia le-a cerut şoferilor să evite zona accidentului pentru a permite accesul autospecialelor de pompieri şi autovehiculelor salvatorilor.
Ministerul Transporturilor slovac a mai anunţat că ministrul de resort urma să se deplaseze la locul accidentului, aflat în apropierea unui important punct de joncţiune feroviară.
Agenţia TASR a transmis vineri seară că o locomotivă a izbit un tren de pasageri staţionat pe linia de cale ferată Vrutky-Varin (regiunea Zilina), care face parte din ruta principală între Zilina şi Kosice, un important nod feroviar.
Accident feroviar în Slovacia, cu peste 50 de răniți
Facebook Comments